Aplicații și tehnici digitale în stomatogia protetică și restaurativă

În ce dată

02 mart. - 07 iun. 2026

Laborator

Laborator de Tehnici Digitale în Stomatologie

Cui se adresează

Medici Stomatologi

people meeting community center

Despre Curs

Introducerea tehnicilor digitale în practica stomatologică constituie o nouă direcție terapeutică cu avantaje semnificative în vederea obținerii unor rezultate clinice cu un grad sporit de predictibilitate și confort pentru pacient.

Cursul este conceput pentru a forma suplimentar medicii stomatologi, medicii rezidenți, medicii specialiști sau medicii primari stomatologi în privința noilor practici digitale utilizate în stomatologie. După finalizarea programului de pregătire medicii vor dobândi cunoștiinte teoretice si abilităţi practice specifice acestui subdomeniu de specialitate, care sa le permită sa rezolve eficient şi în conformitate cu standardele actuale ale reabilitării orale reconstructive și protetice cazuri clinice complexe.

Despre Laboratorul de Tehnici Digitale în Stomatologie

Laboratorul de Tehnici Digitale în Stomatologie, parte integrantă a Centrului Interdisciplinar de Cercetare și Dezvoltare în Stomatologie, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, reprezintă un nucleu educațional și de cercetare dedicat excelenței academice și inovației tehnologice, construit pentru a reda cât mai realist activitatea clinică prin integrarea completă a fluxului digital CAD/CAM, de la achiziția digitală a datelor până la fabricarea și postprocesarea restaurărilor, pieselor prototip și dispozitivelor medicale.

Infrastructura include scanere intraorale, articulatoare digitale, scanere faciale, microscoape dentare, sisteme de fotografie medicală și tehnologii de realitate virtuală. În paralel, laboratorul dispune de echipamente dedicate întregului flux CAD/CAM atât pentru cabinet, cât și pentru laboratorul de tehnică dentară, scanere de laborator, mașini de frezat computerizate, multiple sisteme de imprimare 3D adaptate diferitelor aplicații clinice și experimentale și aparatură specializată pentru postprocesare.

Toate echipamentele sunt integrate într-o arhitectură digitală conectată, alături de 20 de posturi de lucru dotate cu computere ultra-performante și software-uri specializate pentru design (CAD), oferind utilizatorilor posibilitatea de a utiliza întregul flux digital. Laboratorul dispune, totodată, de tehnologii avansate dedicate simulării medicale și dezvoltării abilităților practice într-un mediu controlat și realist –simulatoarele PLANMECA iSim, lansate la începutul anului 2022, primele de acest tip din România și printre primele implementate în Europa, concepute pentru a facilita tranziția de la etapa preclinică la activitatea medicală propriu-zisă prin reproducerea fidelă a designului și funcționalității unui unit dentar complet echipat. Componenta educațională este completată de cele două simulatoare haptice SIMtoCARE, care reproduc experiența tactilă din timpul procedurilor terapeutice și contribuie la dezvoltarea coordonării, manualității și memoriei tactile, susținând un proces de formare modern bazat pe feedback în timp real și învățare experiențială.

Caracterul interdisciplinar reprezintă una dintre componentele definitorii ale identității academice a laboratorului, tehnologiile digitale fiind utilizate transversal în multiple ramuri ale stomatologiei pentru a facilita colaborarea dintre specialități și dezvoltarea unor protocoale moderne de diagnostic, planificare și tratament. Astfel, laboratorul funcționează ca o platformă integrată de educație, cercetare și practică medicală, desfășurând workshopuri, cursuri practice și sesiuni de training dedicate studenților, medicilor rezidenți și doctoranzi, medicilor stomatologi și tehnicienilor dentari, cu accent pe dezvoltarea competențelor digitale necesare practicii contemporane. În paralel, laboratorul susține educația medicală continuă prin programe de formare și atestate de studii complementare, precum „Aplicaţii şi tehnici digitale în stomatologia protetică şi restaurativă”, acreditat de Ministerul Sănătății și dedicat tuturor medicilor stomatologi care doresc să își perfecționeze competențele și să integreze fluxul de lucru digital în practica medicală. Participanții au posibilitatea de a utiliza tehnologii avansate și de a înțelege aplicabilitatea clinică a fluxurilor digitale complete, de la scanare intraorală și planificare digitală până la design CAD, imprimare 3D, frezare și realizarea dispozitivelor personalizate.

Dimensiunea de cercetare și inovare este susținută prin implicarea constantă în proiecte științifice, colaborări interdisciplinare și activități academice desfășurate atât la nivel național, cât și internațional. Rezultatele acestei activități sunt reflectate prin numeroase publicații în reviste de specialitate, participări la conferințe și congrese internaționale, precum și prin premii și recunoașteri academice obținute de-a lungul timpului.

Prin integrarea tehnologiilor digitale avansate și promovarea unui mediu orientat către educație aplicată, cercetare și inovație, Laboratorul de Tehnici Digitale în Stomatologie susține formarea unei noi generații de profesioniști pregătiți pentru standardele și provocările medicinei dentare contemporane.

3

luni

120h

practică

Lectori

Prof. Dr. Marina Imre coordonator

Marina Imre coordonator

Prof. Dr.

Conf. Dr. Ana Maria Cristina Țâncu

Ana Maria Cristina Țâncu

Conf. Dr.

Ș.L Dr. Mihaela Pantea

Mihaela Pantea

Ș.L Dr.

Conf. Dr. Lucian Toma Ciocan

Lucian Toma Ciocan

Prof. Dr.